oameni.

Sunt departe de casa. Sunt departe de oamenii la care tin si in jurul carora mi am crosetat intreaga existenta. Sunt departe de tot ce e obisnuit si normal.

Rutina de acasa. Din cauza ei nu am putut sa vad niciodata in proportie de 100%  oamenii din jurul meu. A trebuit sa ajung la niste mii de kilometri distanta ca sa realizez ceva foarte simplu. 

Dumnezeule.. am descoperit ceva ce poti sa citesti pe toate site urile cu maxime profund spirituale. Am descoperit ceva atat de banal dar atat de intens. Am descoperit ca EU sunt facuta  din franturi din oamenii pe care i am cunoscut. Nu conteaza cat. Nu conteaza unde. Nu conteaza cum si de ce, daca a fost de bine sau de rau. Omul acela.. si a lasat o parte din el la mine. 

Tot din rutina s a nascut si revelatia. O rutina care se instaleaza oriunde ai multe de facut. Rutina aceea in care imparti in fiecare zi acelasi spatiu cu aceeasi oameni. Stii asa in mare ce si cum despre ei. Stii cum ii cheama.. banuiesti cam cati ani au.. ii judeci pe ici pe colo pentru lucrurile dubioase pe care tu nu le intelegi, care ti se pare ciudate. Te enerveaza cateodata pentru ca ei sunt altfel decat tine. Nu schimbi cu ei decat un “buna” sau un “pa”. Aparent nu te intereseaza prea mult persoana lor. Si intr o zi, te loveste. Iti dai seama ca dincolo de rutina in care te invarti fara sa apreciezi oamenii din jurul tau, dincolo de o usa care va desparte, e un om. Un om care face parte din viata ta fara ca tu sa vrei, fara ca tu sa stii. 

Intr un astfel de context, astazi, probabil am mai crescut nitel. Dupa un gest extrem de natural si extrem de simplu, mi am invatat lectia. 

O mica atentie din partea unui om cu care nu ai mare treaba, pe care il ignori in fiecare zi, dar care si a dat seama ca azi e o zi importanta pt tine, si a simtit nevoia sa te felicite si sa se bucure alaturi de tine, tocmai acest gest te face sa tresari si sa iti dai seama cat de mult inseamna oamenii din jurul tau.

Mi au dat lacrimile cand am vazut pe usa  colegei de apartament lipit un plic. Pe plic scria numele ei.. cu niste litere inghesuite si scrise la repezeala.

EL, care a scris felicitarea din plic, cand a vazut o de dimineata, nu stia ca azi pentru EA e o zi mare. Pentru ca EI nu vorbesc prea mult. Impart aceeasi casa de 3 ani, dar nu se cunosc dincolo de un zambet si un salut politicos. Si totusi, azi, pentru ca EA era grabita si agitata din cauza acestei zile importante, EL a indraznit sa o intrebe ceva dincolo de obisnuitul salut. “Azi e o zi speciala?” a intrebat EL. “Azi e ceremonia de absolvire “ a raspuns EA. EL a zambit si a felicitat o. Nimic neobisnuit. 

EA a plecat sa sarbatoreasca ziua mult asteptata cu oameni dragi. 

EL... a fugit pana la magazin sa ii cumpere o felicitare pe care i a scris niste ganduri bune. Doua randuri. Din suflet. A pus o in plic si l a  lipit  pe usa. 

Cata bucurie pe chipul ei cand a gasit plicul. Nu se astepta. S a bucurat ca un copil. Acum probabil l a vazut pe EL cu adevarat. Dar...EL a fost acolo tot timpul.

Ce oameni minunati ne trec prin viata, oameni pe care nu avem ocazia sa ii descoperim decat prea tarziu. Cate amintiri am adunat de la fiecare om in parte in toti anii astia. Indiferent de locul in care i am cunoscut, indiferent cat am apucat sa ii cunosc, indiferent cat i am displacut sau placut. Fiecare e acolo.. undeva..  of.